The Secret

10Mar10

Aud tot mai multă lume făcând vâlvă cu cartea asta „Secretul” sau aşa ceva.

Dave Chappelle puts it best, as always:


The K-Man

04Mar10

Sunt singurul fan al lui Ricky Gervais pe care il cunosc (desi nu cunoasc prea multa lume…)

It breaks down like this (pt. cei ce inca nu stiu despre ce e vorba)… Ricky Gervais şi Stephen Merchant, autorii miniserialelor „”The Office”” şi „‘Extras”” sunt doi dintre cei mai amuzanţi oameni pe care i-am vazut/auzit. Şi-au inceput carierele în industrie ca DJ la un post de radio. Emisiunea lor nu consta in altceva decât intr-o serie de discutii pe diverse teme care mai de care mai ciudate, rar intrerupte de muzică. So far, so good…

O dată cu trecerea timpului, însă, producătorul desemnat lor, pe numele lui Karl Pilkington (remember that name), a inceput să intervină tot mai des in discutii, oferindu-si opiniile sale incredibil de originale, prosteşti.

Un exemplu, zic eu elocvent:

Ei bine, emisiunile radio ale celor trei s-au transformat într-o serie de Podcast-uri pe baza cărora a apărut, după aceea,””The Ricky Gervais Show””, o serie animată a poveştilor lui Pilkington.

Închei cu filmuleţul ăsta în care Pilkington este expus la „sordida” scenă de sex din „”Brokeback Mountain””

Daca filmuletul asta nu e amuzant nu stiu ce e… Cred ca am cautat tot Internetul dupa informatii legate de Karl””The K-Man”” Pilkington, incercand sa il cunosc cat mai bine. Si, in tot acest timp, am ras cat nu cred ca am mai facut-o vreodata. It’s my new favourite thing to do…


Ştii că o arzi prea mult în casă dacă:

– poţi încropi o masă cu resturile de mâncare pe care tocmai le-ai găsit prin buric…

– eşti orbit de lumina lampei…

– spătarul scaunului a luat forma cocoaşei tale…

Mai există şi alte metode prin care să-ţi poţi da seama de faptul că petreci mult prea mult timp indoor şi că e cazul să iţi faci un duş?


Pacat ca abia acum am descoperit filmuletul asta, dar daca cineva si-ar dori sa invete sa numere de la 100 la 1 in engleza, nu pot sa-mi inchipui un exercitiu mai bun. Asta, si la 5:57 e una din cel mai tari replici din filmele lui Kevin Smith, so Kudos to its creator.


Back

12Ian10

E amuzant ca, in ciuda faptului ca n-am mai folosit acest blog de mai bine de un an, ultimul post de dinainte de ‘my hiatus’ are inca relevanta. Anw, for what it’s worth, I’m back.


Mi-am dorit sa imi placa. Nu stiu exact de ce, dar i-am dat mai multe sanse decat as fi facut-o in mod normal. Cred ca mi-am dorit ca Peter Jackson sa ne arate tuturor ca „Lord of the Rings” nu a fost o intamplare si ca poseda arta spectacolului cinematografic asa cum poate doar Spielberg si Zemeckis o fac. Sau, mai degraba, toata seria LOTR a fost destinata maretiei inca de la inceput si niciun regizor nu ar fi putut face nimic pentru a o sabota (exceptie Michael Bay, ofc). Asta nu inseamna ca Jackson nu s-a descurcat onorabil.

But I digress. „My name is Salmon, like the fish. First name, Susie. I was fourteen years old when I was murdered on December 6th, 1973”, ne informeaza ca la un buletin meteo personajul principal inca din primul sfert de ora. Si se tine de cuvant. Mai trec vreo zece minute pana cand, dupa o serie de evenimente demne de Sandy Bell, Susie Q (Saoirse Ronan, bine aleasa) ajunge in mainile vecinului criminal. Credem ca e criminal fiindca Jackson nu vrea sa ne arate scena cu pricina (si nici violul prezentat in mare detaliu, din cate am inteles, in carte). Ah, am uitat partea asta. Filmul e  adaptat dupa un bestseller scris de Alice Sebold, ea insasi victima a unui viol in adolescenta, si aparut in 2002, . Romanul a fost considerat de multi de neecranizat si, daca asta a fost cea mai buna tentativa, tind sa le dau dreptate.

Dar de ce nu apare scena cu pricina? Pana la urma vorbim de evenimentul care declanseaza toata actiunea ulterioara, oricat de plictisitoare sau incoerenta ar fi. Ei bine, Jackson a declarat ca a vrut sa faca un film pe care sa il poata vedea si fiica sa de 13 ani. Asta a insemnat eliminarea tuturor scenelor violente sau care ar fi putut sa o traumatizeze pe saraca fata. Hmmm… Nici nu stiu de unde sa incep. Ah, uite un loc bun: daca vrei sa faci un film vizionabil de fiica ta pubera, de ce ai ecraniza un astfel de roman, in care toata actiunea se invarte in jurul unui pedofil si criminal in serie??? Ca s-o convingi ca exista Rai si Purgatoriu? Da-i o Biblie daca asta e intentia ta, oricum e mai multa actiune acolo decat in film.

Si ce ne facem noi, astia care am trecut de 13 ani si care putem, teoretic, sa rezistam la o scena mai dura? Oare filmul asta a fost doar un cadou de 15 milioane de dolari pentru fata lui Jackson? Si daca da, inseamna ca baietii de la Dreamworks s-au hotarat sa-i dea aproape de pomana banii astia, pentru ca filmul abia a strans 6 milioane din incasari.

Adevarul e ca filmul e plin de momente cu potential dramatic pe care Jackson le trateaza de parca ar lucra la un episod din „Sesame Street”, alegand parca intentionat sa-si umple  spectatorul de frustrare. Dar despre asta, un pic mai incolo.

Filmul continua, da, si dupa moartea lui Susie, infatisandu-ne viata familiei sale dupa aflarea tragediei. Nu in foarte mare detaliu, pentru ca, intermitent, avem ocazia sa urmarim si ceea ce se intampla cu sufletul fetei care ajunge undeva in „in between” (aka un fel de Purgatoriu). Nu intamplator acestea sunt si cele mai reusite momente ale filmului; putem vedea toate nascocirile imaginate de Jackson prin care, cu ajutorul expertizei sale intr-ale CGI-ului (Computer Generated Images), reda o serie de peisaje absolut superbe incadrand fenomenal starea de spirit a… err, spiritului lui Susie.  E ocazia echipei de scenaristi (care a lucrat atat la seria LOTR cat si la King Kong si din care fac parte Jackson si sotia lui) sa ridice cateva mingi la fileu regizorului Jackson, cu atat mai mult cu cat decorurile „in between”-lui din roman erau mult mai realiste. Dar il iertam pentru ca acele momente, oricat de gratuite, sunt si cele care salveaza, chiar si putinl, filmul.

Motivul pentru care aceste momente sunt atat de reusite este, probabil, legat si de faptul ca nu servesc decat intr-o mica masura povestii. Pentru ca povestea este, de fapt, punctul cu adevarat slab al filmului. As fi trecut peste neprezentarea momentului cheie al intregii structuri daca, in continuare, as fi avut ocazia sa urmaresc un fir bine legat. Dar nu e cazul. Asta fiindca, daca Jackson isi permite sa interpreteze lumea de apoi in cheie proprie, nu face acelasi lucru cu actiunea din spatiul real. In schimb, prefera sa translateze blocuri de text din roman, fara a le uni sau sustine in vreun fel. Astfel, vedem personaje care intra, ies si intra din nou in scena fara logica si, intr-un final, fara sa ne pese. Exemplul cel mai bun e cel al bunicii (Susan Sarandon) care, dupa ce se muta in casa familiei in urma tragicului eveniment, nu face altceva decat sa se bata cu spuma (!), sa debiteze ineptii si sa-si bea mintile. Acest personaj, care in roman probabil ca avea un rol bine conturat, nu face decat sa ocupe spatiu si timp inutil in film. Nu serveste in niciun fel actiunii, asa cum multe dintre evenimente nu o fac.

Rezultatul e ca filmul devine plictisitor dupa prima ora. Din acel punct eu, personal, mi-am dorit doar doua lucruri de la film: cat mai mult eye-candy in „in between” si o moarte violenta pentru presupusul criminal (zic presupus pentru ca nu l-am VAZUT ucigand pe cineva). Daca prima dorinta mi s-a indeplinit cu varf si indesat, in ceea ce o priveste pe a doua ma tem ca am ramas cu buza umflata. Nu vreau sa va stric chiar tot filmul asa ca n-are rost sa descriu tot sfarsitul. E suficient sa spun ca, dupa doua ore in care suntem bombardati cu motive ca sa-l uram pe maleficul vecin (interpretat excelent de Stanley Tucci), payoff-ul e minim. Un al doilea mare motiv de frustrare pe care ni-l furnizeaza Jackson si care incadreaza acest film mult mai bun ca serie de momente decat ca ansamblu.

Bye bye!


Scriu aceste randuri cu ultimele mele forte… Nu stiu cat voi mai avea curent electric, asa ca acest mesaj ar putea sa nici nu ajunga in fata ochilor vostri.

Sunt ultimele zile ale societatii noastre as we know it. Acesta ar putea fi unul din ultimele blogposturi pe care Internetul le va receptiona.  Ha! Internetul… Imi va fi dor de el.

Criza financiara prin care a trecut intreg mapamondul a fost subevaluata, e clar de-acum. Lumea inca isi cumpara case si masini cand Bush si Congresul american se certau pe metodele de ‘salvare’ ale economiei.

Naivitatea nu avea insa sa ne duca departe. Nu mai era nimic de salvat. Criza s-a asternut usor peste noi, ca o ninsoare timpurie. Locurile de munca au inceput usor, usor sa dispara. Dobanzile la credite, sa creasca. Oamenii – dati afara; companiile – falimentare. Si, apoi, totul s-a succedat atat de repede. Criminalitatea a crescut exponential, cartierele odata linistite ale metropolelor lumii au devenit mai nesigure decat curul lui Brad Pitt la un gay parade. Cocktailurile din barurile de fitze s-au transformat in cocktailuri Molotov pe capotele masinilor noastre. Chiar acum, piratii deturneaza navele comerciale in speranta unei rascumparari care nu va veni niciodata. Iar, ce-i mai rau, noi am ignorat aceste semnale. Am crezut, vai cat de naivi, ca totul va fi OK…

Stirile de la ora 5 nu mai prezinta de-acum crimele cu care ne-am obisnuit si de care eram, vai! atat de atasati. Barbatii nu se mai sinucid pentru ca i-a inselat nevasta ci pentru ca a cazut bursa din Japonia. Dupa ultimele reportaje, se pare ca taranii nu se mai omoara la betie (ca, deh, cine mai are bani de bautura), ci mor de unii singuri din cauza stressului.

Ei bine, dragii mei, chiar si acea perioada ar putea fi considerata The Golden Age… Comparativ cu acum, cel putin. Macar aveam burtile pline in timp ce ne plangeam soarta, macar aveam un acoperis deasupra capului, macar era inca vreme frumoasa… Nu a fost sa fie.

Scriu aceste cuvinte in speranta ca ele vor ramane, poate, stocate undeva astfel incat Noul Om ce va rasari din tragedia noastra sa nu faca greselile pe care le-am facut noi… Sa nu se lase dus de nas de cei in care a avut incredere, sa gandeasca pentru el, sa isi traiasca viata din plin si sa fie fericit… Ah, si SA NU CARE CUMVA SA SUBEVALUEZE CRIZA FINANCIARA!!!11!!11